Aveți în planuri o ședere mai îndelungată în Olanda? Nu uitați că trebuie să vă înregistrați domiciliul în această țară. Când e cel mai bine să o facem? Cum ne înregistrăm domiciliul în Olanda? Articolul de mai jos vă oferă câteva sfaturi importante legate de acest aspect.
Munca în Olanda și emiterea certificatului de domiciliu
Un număr special fiscal și de înregistrare, BSN (așa-numitul Burgerservicenummer).) trebuie emis pentru fiecare persoană care are de gând să lucreze legal în Olanda. Pe lângă faptul că este echivalentul olandez al numerelor de înregistrare fiscală emise în țările europene, el este necesar și în multe alte domenii ale vieții din Olanda. Numărul permite deținătorului său să folosească serviciile de îngrijire medicală sau să deschidă un cont bancar cu ușurință.
Numărul BSN (cunoscut și ca numărul SOFI) se mai poate obține cu ocazia primei înregistrări ca rezident în Olanda.
Tipuri de certificate de rezidență în Olanda
Există două tipuri de certificate de rezidență în Olanda. Puteți să vă înregistrați ca locuitor temporar în Olanda sau ca rezident).
- Șederea temporară în Olanda
Acest tip de certificat nu este obligatoriu. Este valabil pentru persoanele a căror ședere în Olanda nu depășește patru luni, așa că toți care vin în Olanda pentru muncă temporară ar putea fi interesați de această soluție. Cele mai frecvente locuri de muncă sunt recoltarea fructelor și legumelor sau fabricarea ornamentelor de Crăciun. Înainte de epidemia de coronavirus, cei care doreau să li se emită un DigiD se înregistrau ca rezidenți temporari. Pandemia a impus modificarea regulilor, dar acum, certificatul de rezidență nu mai este necesar în acest scop.
- Rezidența în Olanda
Dacă intenționați să locuiți în Olanda mai mult de patru luni, va trebui să vă înregistrați ca rezident. Este foarte important ca înregistrarea să se facă în primele 5 zile după sosirea în Olanda.
Cum obținem un certificat de rezidență în Olanda?
Indiferent de tipul de certificat, acesta trebuie obținut în municipalitatea unde locuiți. Trebuie făcută o înregistrare în Basisregistratie Personen (BRP), adică Sistemul de Evidență a Populației. Ceea ce se poate face la unul dintre punctele de contact și informare (dienst basisinformatie) din cadrul fiecărui oficiu administrativ municipal. Adresele și datele de contact ale celor 19 autorități administrative municipale (Gemeenten) se pot găsi pe https://www.nederlandwereldwijd.nl/.
Care sunt actele necesare pentru înregistrarea rezidenței în Olanda?
Când vizitați autoritatea locală pentru înregistrarea rezidenței, trebuie neapărat să aduceți următoarele acte:
- cartea de identitate sau pașaportul;
- contractul de închiriere sau de vânzare-cumpărare pentru apartamentul din Olanda;
- numărul BSN (dacă dețineți unul).
Înregistrarea întregii familii ca rezidenți necesită informații suplimentare:
- o copie după certificatul de căsătorie – în formă multilingvă;
- o copie după certificatul de naștere a copiilor – în formă multilingvă;
- dovada adopției – dacă copiii au fost adoptați.
Dacă nu aveți un contract de închiriere sau de vânzare-cumpărare pentru apartament, trebuie să furnizați o declarație din partea persoanei cu care trăiți care confirmă statutul Dvs. ca rezident la adresa indicată. Persoana care dă declarația trebuie să anexeze o copie după actul său de identitate.
Taxele de înregistrare a rezidenței în Olanda
Procedeul de înregistrare a rezidenței în Olanda este gratuită în cele mai multe cazuri. Însă există excepții de la această regulă. Totul depinde de aspectul dacă autoritățile administrative municipale solicită înregistrarea rezidenței de angajator, sau dacă angajatul dorește să-și înregistreze singur rezidența. Se recomandă să vă interesați dacă se va percepe o taxă la ghișeul de informații de la oficiul administrativ municipal respectiv.
Merită reținut că înregistrarea rezidenței în Olanda presupune taxe municipale, de ex. pentru colectarea și eliminarea deșeurilor, întreținerea drumurilor, eliminarea apelor uzate sau taxa de apă. Fiecare municipalitate administrativă hotărăște singur sumele de plătit și metoda lor de calculare.
Schimbarea rezidenței în Olanda
Dacă vă schimbați locul de rezidență în Olanda, trebuie să înștiințați autoritățile noii municipalități administrative cu privire la acest fapt. Trebuie de asemenea anunțat dacă vă schimbați reședința în interiorul unei municipalități administrative.
Cei care au un DigiD, Digitale Identiteit adică o identitate digitală, pot să facă modificări cu privire la înregistrare pe situl web al autorității.
Confirmarea schimbării certificatului de rezidență se va trimite prin poștă la adresa Dvs. de reședință.
Revenirea în țara de origine și înregistrarea rezidenței în Olanda
CCe se întâmplă dacă o persoană cu rezidență înregistrată în Olanda decide să se întoarcă în țara sa de origine? În acest caz va trebui să anunțați autoritatea locală. Neînregistrarea va atrage după sine acumularea în continuare a taxelor municipale, de ex. pentru colectarea deșeurilor.
Numărul BSN va rămâne valabil în continuare atât pentru rezidenți cât și nerezidenți în caz că se reîntorc, și îl pot folosi din nou în viitor dacă au nevoie.
Contul bancar pentru nerezidenți în Olanda
Pentru toți care lucrează în Olanda este neapărat necesar să aibă un cont bancar pentru a putea ridica salariul.
Actele necesare pentru deschiderea unui cont sunt ușor diferite la fiecare bancă. La majoritatea lor, tot ce aveți nevoie este un act valabil de identitate (carte de identitate sau pașaport), un număr BSN și o adresă de corespondență în Olanda.
Chiar dacă lucrați în Olanda doar sezonal și nu aveți o adresă de reședință înregistrată, puteți să vă deschideți cu ușurință un cont bancar online la ABN AMRO, Bunq, Rabobank sau SNS Bank.
Cum se încheie o asigurare în Olanda fără înregistrarea rezidenței?
Toate persoanele care lucrează în Olanda trebuie să dețină o poliță obligatorie de asigurare de sănătate.
Dar ce se întâmplă dacă lucrați în Olanda doar în regim sezonal (cu durata până la 4 luni) și nu v-ați înregistrat ca rezident?
Încheierea unei asigurări de sănătate fără certificat de rezidență este posibilă, însă în acest caz trebuie să faceți dovada reședinței în Olanda față de compania de asigurări. În acest scop puteți să prezentați contractul Dvs. de muncă, un extras bancar, facturi sau contractul de închiriere a apartamentului.
În cazul prelungirii șederii Dvs. în Olanda sunteți obligați să vă înregistrați reședința la oficiul administrativ municipal.